„Alba Mall dă cinstea!”
REGULAMENTUL OFICIAL AL CAMPANIEI
„Alba Mall dă cinstea!”
PERIOADA 15.05.2025 – 14.06.2025
SECŢIUNEA 1.
ORGANIZATORUL CAMPANIEI. REGULAMENTUL
1.1. Organizatorul campaniei „Alba Mall dă cinstea!” (denumită în cele ce urmează „Campania”) este societatea MALL ALBA S.R.L., cu sediul în ALBA IULIA, str. Tudor Vladimirescu nr. 50A, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. J01/132/2005, având CUI RO17187478, având număr de operator de date cu caracter personal 18554 înscris în Registrul General al ANSPDCP (denumit în continuare „Organizatorul”).
1.2. Campania se va derula conform prevederilor prezentului regulament (denumit în continuare „Regulamentul”), conform dispoziţiilor legale privind loteriile publicitare cuprinse în Ordonanţa Guvernului nr. 99/2000, actualizată, privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă şi conform dispoziţiilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal.
1.3. Regulamentul Campaniei va fi făcut public conform legislaţiei aplicabile în România, fiind disponibil, în mod gratuit, pe toată durata de desfăşurare, în Centrul Comercial Alba Mall şi pe site-ul www.mallalba.ro – Secţiunea Regulamente Campanii – Regulament „7 MAGAZINE, 7 PREMII”.
1.4. Organizatorul �şi rezervă dreptul de a modifica Regulamentul oricând pe parcursul Campaniei, noile prevederi urmând a se aplica în termen de 24 de ore de la momentul comunicării publice, prin afişare pe pagina de internet indicată mai sus şi în Centrul Comercial Alba Mall. Organizatorul �şi rezervă dreptul de a decide oricând suspendarea, încetarea sau prelungirea Campaniei, urmând a informa participanţii cu 24 de ore înainte prin aceleaşi mijloace prin care comunică acest Regulament.
1.5. Prin înscrierea la Campanie, participanţii declară că au luat la cunoştinţă, au înţeles şi că vor respecta în tru totul termenii şi condiţiile Regulamentului de organizare şi desfăşurare a Campaniei.
SECŢIUNEA 2.
TERMINOLOGIE
2.1. În prezentul Regulament, în afara noţiunilor definite în cuprinsul articolelor, termenii şi expresiile de mai jos vor avea următoarea semnificaţie:
- a) „Participanţii” – persoanele fizice cu domiciliul în România, cu vârsta de minimum 18 ani împliniţi la data începerii campaniei, care îndeplinesc condiţiile menţionate în Secţiunea 4 de mai jos.
- b) „Regulament” – reprezintă prezentul document organizatoric al campaniei, inclusiv anexele şi actele adiţionale ulterioare care fac parte din acesta.
- c) „Parteneri” – societăţile comerciale cu care Organizatorul a încheiat un acord-cadru în vederea desfăşurării prezentei Campanii în perioada 15.05.2025 – 14.06.2025. Partenerii sunt magazinele: MANIA, MARECOM, DOVANI, MONT BLANC, MALIQA BOUTIQUE, BENVENUTI şi IRMA SHOES, semnalizate prin afişul Campaniei.
- d) „Achiziţie Minimă” – achiziţia de produse dintr-un magazin partener cu valoare minimă sau cumulată de 200 lei, confirmată printr-un bon fiscal.
- e) „Produse participante” – oricare dintre produsele magazinelor partenere cu valoare minimă sau cumulată de 200 lei.
- f) „Premii” – 7 (sapte) premii în bani, câte unul per magazin partener, în valoare de 300 EUR fiecare (echivalent în lei la cursul BNR din ziua acordării), acordate prin extragere conform mecanismului prevăzut la Secţiunea 6. Valoarea totală a premiilor acordate este de 2.100 EUR.
- g) „Extragere” – extragerea fizică din urna destinată Campaniei a talonului câştigător de către un reprezentant al Organizatorului şi un reprezentant al magazinului partener, prin care va fi desemnat câşigătorul fiecărui premiu.
SECŢIUNEA 3.
DURATA ŞI ARIA DE DESFĂŞURARE A CAMPANIEI
3.1. Campania are loc în perioada 15.05.2025 – 14.06.2025 (ora 20:00), în cadrul intervalului orar de funcţionare al Centrului Comercial Alba Mall.
3.2. Înscrierea la Campanie are loc în perioada menţionată prin completarea talonului de tombolă aflat în magazinele partenere şi depunerea acestuia în urna pusă la dispoziţie în magazinul respectiv, cu păstrarea bonului fiscal de către participant. Talonul de tombolă al Campaniei are formatul prevăzut în Anexa 1 la Regulament.
3.3. Organizatorul va desfăşura această Campanie prin sprijinul partenerilor, magazine din cadrul Centrului Comercial semnalizate cu afişul campaniei.
SECŢIUNEA 4.
PARTICIPANŢII ŞI CONDIŢIILE DE PARTICIPARE LA CAMPANIE
4.1. Pentru a participa la Campanie, Participanţii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:
- să fie persoane fizice cu domiciliul în România;
- să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniţi la data începerii campaniei;
- să achiziţioneze în perioada de desfăşurare a Campaniei produse dintr-un magazin partener cu valoare minimă sau cumulată de 200 lei, dovedită printr-un bon fiscal;
- să completeze în mod corect şi să depună în urna magazinului partener talonul de participare la tombolă;
- să respecte prevederile prezentului Regulament.
4.2. La Campanie NU pot participa: (i) angajaţii Organizatorului şi ai magazinelor partenere implicate în organizarea şi derularea Campaniei, precum şi (ii) rudele de gradul I (copii şi părinţi) sau soţul/soţia persoanelor menţionate la pct. (i). Orice încălcare a prezentei reguli conduce la descalificarea participantului desemnat câşigător prin extragere. În caz de descalificare, se va organiza o nouă extragere, Organizatorul apelând la prima rezervă extrasă.
4.3. Înscrierea la această Campanie implică acceptarea prevederilor prezentului Regulament, precum şi a folosirii în scop publicitar atât a numelor Participanţilor câştigători, cât şi a premiilor acordate. În acest scop, Organizatorul se obligă să facă publice numele câşigătorilor şi premiile acordate. Prin participarea la Campanie, Participanţii acceptă intrarea automată în baza de date a Organizatorului.
4.4. Prin simpla înscriere la Campanie, Participanţii îşi dau acordul expres şi neechivoc ca datele lor personale comunicate Organizatorului şi partenerilor acestuia să intre în baza de date a Organizatorului, în vederea validării, atribuirii premiilor şi îndeplinirii obligaţiilor fiscale ale Organizatorului.
4.5. Campania se va derula conform prevederilor prezentului Regulament, care este obligatoriu pentru Organizator şi pentru toţi Participanţii.
SECŢIUNEA 5. PREMIILE
5.1. În cadrul acestei Campanii, Organizatorul oferă 7 (sapte) premii în bani, câte un premiu per magazin partener, în valoare de 300 EUR fiecare (echivalent în lei la cursul BNR din ziua acordării). Valoarea totală a premiilor este de 2.100 EUR. Premiile se vor acorda prin extrageri la sorţi în data de 15.06.2025.
5.2. Premiile nu pot fi transferate şi nu pot fi înlocuite cu contravaloarea lor în alte bunuri.
SECŢIUNEA 6.
MECANISMUL CAMPANIEI. ACORDAREA PREMIILOR
6.1. Respectând prezentul Regulament, vor putea participa la această Campanie doar clienţii magazinelor partenere semnalizate care, în perioada 15.05.2025 – 14.06.2025 (ora 20:00), achiziţionează produse cu valoare minimă sau cumulată de 200 lei dintr-un magazin partener.
6.2. La achiziţionarea de produse cu valoare minimă sau cumulată de 200 lei dintr-un magazin partener, clientul primeşte un talon de tombolă pe care îl completează cu datele sale şi cu numărul bonului fiscal, după care îl depune în urna aflată în magazinul respectiv. Bonul fiscal rămâne în posesia participantului. Nu vor fi înscrişi în Campanie Participanţii care înscriu bonuri fiscale deja utilizate în campanie, precum şi înregistrările efectuate în afara perioadei Campaniei.
6.3. Extragerea câşigătorilor va avea loc în data de 15.06.2025, în fiecare magazin partener, de către un reprezentant al Organizatorului şi un reprezentant al magazinului partener. Se va extrage câte un talon câştigător din urna fiecărui magazin, desemnând astfel 7 câşigători, câte unul per magazin. Se vor extrage totodată câte un talon de rezervă per magazin, în eventualitatea descalificării câşigătorului principal.
6.4. Fiecare câştigător va fi anunţat prin apel telefonic şi/sau SMS, la numărul de telefon înscris pe talonul de participare, în data extragerii şi în cel mult trei zile lucrătoare ulterioare.
6.5. Ridicarea premiului de către câştigător se va face direct de la sediul administrativ al MALL ALBA SRL, conform indicaţiilor transmise la momentul anunţării câştigătorului.
6.6. Revendicarea premiului se va face pe baza cărţii de identitate şi a bonului fiscal păstrat de participant, în maximum 3 zile de la data anunțării/înștiințării câștigătorului. După această perioadă, premiul nu mai poate fi revendicate. La momentul predării premiului se va încheia un proces-verbal de predare-primire între Organizator şi Participantul declarat câştigător, precum şi declaraţia privind îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 4.2 din prezentul Regulament, ce constituie Anexa nr. 2 la prezentul Regulament.
6.7. Revendicarea premiului poate fi făcută în termen de maximum 3 zile calendaristice de la data extragerii. Premiile nerevendicate în acest termen nu se mai acordă.
6.8. Revendicarea nejustificată de premii, falsurile şi plângerile dovedite ca fiind neîntemeiate şi abuzive constituie temei pentru Organizator în solicitarea de daune-interese.
6.9. Organizatorul şi Partenerii nu au nicio obligaţie de a întreţine corespondenţa cu autorii unor revendicări apărute ulterior extragerii şi acordării efective a premiilor.
SECŢIUNEA 7.
TAXE ŞI IMPOZITE
7.1. Organizatorul se obligă să calculeze, să adauge, să reţină şi să vireze impozitul datorat de către Participanţii câştigători pentru premiile ce depăşesc valoarea de 600 lei fiecare, în conformitate cu Legea 227/2015 privind Codul fiscal.
7.2. Cu excepţia prevederilor de mai sus, Organizatorul nu este răspunzător de plata altor taxe sau a altor obligaţii financiare legate de premiile oferite.
SECŢIUNEA 8.
SOLICITĂRI PRIVIND REGULAMENTUL CAMPANIEI
8.1. Regulamentul oficial al Campaniei este disponibil în mod gratuit oricărui solicitant pe toată perioada campaniei pe adresa www.mallalba.ro. Solicitări cu privire la Regulament pot fi transmise la adresa office@mallalba.ro.
SECŢIUNEA 9.
PROTECŢIA DATELOR PERSONALE
9.1. Organizatorul prelucrează datele cu caracter personal ale participanţilor la Campanie în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului (GDPR) şi ale legislaţiei naţionale aplicabile în domeniul protecţiei datelor cu caracter personal.
9.2. Prin înscrierea la prezenta Campanie, participanţii �şi exprimă consimţământul în mod expres şi neechivoc ca datele personale furnizate să fie prelucrate de către Organizator exclusiv pentru derularea acestei Campanii, respectiv cu scopul participării la Campanie, înscrierii la tombolă, extragerii, identificării şi validării câşigătorilor, contactării câşigătorilor şi înmânării premiilor câştigate, prezentării publice a câşigătorilor cu numele şi premiile câştigate.
9.3. Pentru derularea şi îndeplinirea scopurilor Campaniei vor putea fi prelucrate următoarele date: nume, prenume, număr de telefon, adresă de e-mail, vârstă, semnătură, numărul bonului fiscal şi produsele participante achi ziţionate, adresa de domiciliu/reşedinţă, fotografii sau filme efectuate cu ocazia desemnării câşigătorilor şi a acordării premiilor.
9.4. Aceste date sunt prelucrate în baza relaţiei contractuale dintre Organizator şi Participanţi, care are la bază Regulamentul Campaniei, acceptat expres de Participanţi prin completarea şi introducerea în urnă a taloanelor de participare.
9.5. Furnizarea datelor cu caracter personal menţionate la art. 9.3 de mai sus este obligatorie pentru participarea la prezenta Campanie. Dacă aceste date nu vor fi furnizate, acest lucru va fi considerat drept refuz al participantului de a participa la Campanie. Solicitarea de încetare a prelucrării datelor cu caracter personal înainte de atribuirea premiilor are drept consecinţă invalidarea calităţii de Participant eligibil la Campanie.
9.6. Organizatorul se angajează să păstreze confidenţialitatea datelor personale ale Participanţilor la prezenta Campanie şi să le utilizeze conform prezentului Regulament şi legislaţiei în vigoare.
9.7. Datele personale pot fi transmise autorităţilor în drept să verifice tranzacţiile comerciale, numai la solicitarea justificată a acestora.
9.8. Participanţii beneficiază de drepturile prevăzute de GDPR: dreptul de acces, rectificare, ştergere, restricţionare a prelucrării, portabilitatea datelor şi dreptul de opoziţie. Cererile privind exercitarea acestor drepturi pot fi transmise la adresa office@mallalba.ro.
SECŢIUNEA 10.
LITIGII
10.1. În cazul unor potenţiale litigii apărute între Organizator şi Participanţi, acestea vor fi soluţionate pe cale amiabilă. Dacă nu este posibilă rezolvarea litigiilor pe cale amiabilă, părţile implicate în litigiu vor înainta litigiul spre soluţionare instanţelor competente române de la sediul Organizatorului.
SECŢIUNEA 11.
FORŢA MAJORĂ
11.1. În cazul apariţiei unui caz de Forţă Majoră în înţelesul legii, dacă o situaţie de Forţă Majoră împiedică sau întârzie total sau parţial executarea Regulamentului şi continuarea Campaniei, Organizatorul va fi exonerat de răspunderea privind îndeplinirea obligaţiilor sale pentru perioada în care această îndeplinire va fi împiedictă sau întârziată.
11.2. Organizatorul, dacă invocă Forţa Majoră, este obligat să comunice participanţilor existenţa acesteia în termen de 5 (cinci) zile lucrătoare de la apariţia respectivului caz de Forţă Majoră. Comunicarea se va realiza prin orice mijloc posibil de comunicare.
SECŢIUNEA 12.
DIVERSE
12.1. Organizatorul este îndreptăţit să ia toate măsurile necesare în caz de tentativă de fraudă a acestei Campanii, abuz sau orice alte tentative care ar putea afecta imaginea sau costurile acestei Campanii.
12.2. Prezentul Regulament este supus în întregime legii române.
12.3. Eventualele reclamaţii, întrebări referitoare la derularea prezentei Campanii vor putea fi transmise pe mail la adresa office@mallalba.ro.
12.4. Participarea la Campanie constituie acordul ca numele câştigătorilor şi fotografiile lor să poată fi făcute publice şi utilizate gratuit în materiale audio, foto şi video de către Organizator.
12.5. Prin participarea la această Campanie, participanţii, partenerii, precum şi toţi cei implicaţi, sunt de acord şi acceptă în mod irevocabil toate şi fiecare dintre prevederile prezentului Regulament, înţelegând pe deplin modul de funcţionare a Campaniei organizate de MALL ALBA SRL.
ORGANIZATOR,
MALL ALBA SRL